in

Godaci de mistreț, primii pași în viață

Imaginile cu o familie numeroasă de mistreți au fost surprinse în Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș.

În material, câțiva pui de mistreț dungați cercetează cu sârg luminișul, se aleargă unii pe alții, dispar și apar în cadru într-o după amiază petrecută în familie.

În România, arealul mistreţului este larg răspândit, acesta trăind la câmpie, în Delta Dunării şi la munte.

Preferă desișurile pentru că acestea îi oferă adăpost și pentru că aici găsește mai multă hrană:  rădăcini, tuberculi, tulpini, fructe, dar şi larve, râme, ouă.

VEZI ȘI Doi pui de urs la picnic.

Este un animal robust, ajunge la un metru înălțime și 200 de kilograme.

Scroafele au câte 4-6 purcei, care trăiesc în cârduri, alături de alte familii. 

Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș, situat în județele Harghita și Neamț, are o suprafață protejată de 73% din teritoriu, restul fiind împărțit în zone de conservare.

În parc, se regăsesc peste 1.100 de specii de plante endemice sau foarte rare și o faună bogată și echilibrată care include reptile, amfibieni și păsări ca acvila de munte și huhurezul mare, precum și mamifere, între care cerbul, capra neagră, ursul, râsul sau lupul.

Credit imagini: Radu Ionel, Parcul Național Cheile Bicazului – Hășmaș

CE CREDETI?

500 Points
Upvote Downvote

Scris de Marilena Ion

România nu are o evidență a terenurilor degradate

La Pendul, un nou traseu de Via ferrata la Șuncuiuș