in

La Pendul, un nou traseu de Via ferrata la Șuncuiuș

De curând, a fost deschis și cel de-al treilea traseu de Via ferrata din parcul de aventură Cassio Montana, din Bihor.

Acest traseu are o porțiune interesantă de traversare: un pendul, urmat de un pod suspendat. După 7 ani încheiem munca la acest parc de aventură care a atras deja mii de turiști și a devenit un obiectiv turistic important în zonă, transmite Sebastian Lascu, vicepreședintele parcului.

La Șuncuiuș, sunt amenajate 4 trasee principale de Via ferrata, pe aceeași stâncă, lângă Crișul Repede. Trei dintre ele – Grota cu Hamace, Podul Indian și La Pendul – sunt destinate adulților, iar unul, mai mic, Piticot este special amenajat pentru copii.

Via ferrata, una dintre cele mai spectaculoase activităţi de aventură, i-a cucerit pe bihoreni. Aceasta presupune căţărarea pe trasee stâncoase, cu ajutorul cablurilor metalice și ale scărilor.

Via ferrata este pentru toată lumea, de la începători până la experimentaţi, spun membrii culburilor care organizează sesiuni de inițiere. Aceștia îi asigură pe amatori că o astfel de activitate îți oferă adrenalină, priveliști superbe, dar și lecții personale despre ambiție și depășirea limitelor.  

Credit foto: Via Ferrata România.

CE CREDETI?

500 Points
Upvote Downvote

Scris de Marilena Ion

Godaci de mistreț, primii pași în viață

12 august, Perseidele