De-a lungul timpului, Grupul de Inițiativă Civică Cișmigiu a inițiat numeroase proiecte de grădinărit urban, apicultură, ornitologie și reducere a poluării fonice.
„Nevoile cartierului sunt multe și uneori și suntem copleșiți, nu știm ce să facem mai repede. Suntem un grup informal, nu suntem o asociație, tot ce facem este pe bază de voluntariat, donăm din timpul nostru ca lucrurile să se întâmple. Cele mai succes sunt activitățile de grădinărit, care aduc foarte multă lume laolaltă. Am lucrat în grădinile dintre blocuri, dar și în Cișmigiu la Rotonda Scriitorilor. Am încercat să dăm un exemplu de bune practici către Administrația publică, am venit cu specialiști în patrimoniu și peisagistică, am făcut o evaluare istorică a locului, am propus un plan de amenajare peisagistică, am cumpărat plante și le-am plantat alături de voluntari și angajații ALPAB, ca o familie extinsă, în care învățăm unii de alții și fiecare își aduce aportul pentru un Cișmigiu mai îngrijit. Grădinăritul este un catalizator al comunității în care oameni de toate vârstele vin laolaltă”, a afirmat Alexandru Oprița, co-fondator al Grupului de Inițiativă Civică Cișmigiu.
Mai multe, pe b365.ro. Credit foto: Grupul de Inițiativă Cișmigiu