in

Matematica perfectă a naturii – 9 exemple uimitoare

Dacă faci o paralelă între plante și matematică, dacă încerci să găsești cât mai multe asemănări între Proporția de aur și frumusețea spiralelor regăsite în natură, vei trăi o experiență tulburătoare.

De-a lungul timpului, Șirul lui Fibonacci i-a cucerit pe matematicieni, artiști, oameni de știință. Faptul că în regăsești peste tot în natură, în toate zonele botanicii, zoologiei arată cât de important este conceptul și cât de reprezentativ pentru tot Universul.

Pe scurt, Șirul lui Fibonacci arată după cum urmează: 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 13, 21, 34, 55 și tot așa, la infinit. Fiecare cifră este suma celor două care o precedă. E un tipar simplu, dar care pare să se regăsească peste tot în cosmos.

Iată câteva exemple uimitoare:

  1. Petalele florilor. Acestea urmează modelul de mai sus, ca și cum cifrele din șirul celebru ar fi perfecte. Floarea de crin are trei petale, cea de cicoare – 21, cea de margaretă – 24.
  2. Semințele florilor, de fapt, măciuliile, par și ele supuse aceluiași proces. Sunt produse în centru, de unde migrează spre exterior pentru a umple spațiul. Floarea soarelui este un exemplu al acestui model în spirală.
  3. Conul de brad. In mod similar, semințele sunt aranjate în spirală. Fiecare con este o pereche de spirale, fiecare răsucindu-se spre sus și în direcții opuse.
  4. Numeroase fructe și legume, cum ar fi ananasul și conopida cresc pe același model de spirală.
  5. Sirul lui Fibonacci se regăsește în modul cum se formează ramurile copacilor: trunchiul principal crește până produce o ramură. Aceasta creează două puncte de creștere. Una dintre acestea produce două ramuri: una dintre ele se ramifică în două, alta rămâne latentă. Modelul se repetă la fiecare ramură nouă.
  6. Cochilia melcului, ca un proces de cuibărire repetat la infinit, este construit tot sub forma unei spirale. Cochilia melcului, a nautilus-ului și cea a urechii interne umane urmeaza spirala logaritmică. La fel se întâmplă și în cazul coarnelor unor anumite specii de capră și a unor pânze de păianjen.
  7. Galaxiile urmează și ele Șirul lui Fibonacci. Calea Lactee are câteva brațe spirale, fiecare dintre ele fiind o spirală logaritmică de circa 12 grade.
  8. Fețele oamenilor sau ale animalelor. Gura și nasul sunt poziționate la secțiuni de aur ale distanței dintre ochi si capătul de jos al bărbiei. Proporții similare pot fi văzute și din lateral.
  9. Moleculele de ADN. Acestea măsoară  34 de angstromi lungime și 21 lățime pentru fiecare ciclu complet al dublei lor spirale. Aceste cifre, 34 si 21, sunt numere din Sirul lui Fibonacci si raportul lor este 1,6190476, aproximand destul de strans phi = 1,6180339.

Alte exemple mai sunt uraganele, degetele, uterul uman, modelele de luptă ale animalelor.

Șirul lui Fibonacci a fost descris de matematicianul italian Leonardo Pisano (poreclit Fibonacci), în secolul al XIII-lea. Acesta a studiat matematica la Pisa cu profesori arabi și a publicat mai târzu Liber Abaci, Cartea de calcul.

Sursa: the Guardian. Credit foto: Fine Art America.

CE CREDETI?

500 Points
Upvote Downvote

Scris de Marilena Ion

Vara Verde în Parcul Natural Văcăreşti

Cele mai sustenabile orașe ale Europei