in

16 orașe din țară au intrat în cursa pentru a deveni neutre climatic

Sursă foto: M100/nONGuvernamental

16 oraşe din România s-au înscris în competiţia lansată în cadrului proiectului M100, pentru a deveni neutre climatic, zece dintre acestea urmând a fi selectate de un juriu internaţional.

Orașele din România cu peste 50.000 de locuitori care au aplicat în perioada iunie – septembrie 2024 la Apelul pentru 10 orașe neutre climatic lansat în cadrul proiectului M100 au intrat oficial în competiție pentru a primi susținere în transformarea în orașe sustenabile și mai puțin poluante. Dintre cele 16 orașe înscrise, 10 vor fi selectate de un juriu internațional și anunțate pe 29 octombrie.

Printre orașele înscrise se numără Alba Iulia, Bistrița, Bârlad, Brașov, București, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Iași, Oradea, Reșița, Sfântu Gheorghe, Timișoara, Târgoviște și Târgu Mureș,  reprezentând șapte dintre regiunile de dezvoltare ale României (Vest, Nord-Vest, Nord-Est, Centru, Sud-Est, Sud-Muntenia și București-Ilfov). 15 dintre acestea sunt reședințe de județ, nouă au peste 100.000 de locuitori, însă, se regăsesc în lista aplicanților și șapte orașe curajoase și ambițioase, cu un număr mai mic de locuitori, între 50.000 – 100.000.

Inițiativa „Towards Climate-Neutral and Smart Cities through Mutual Learning, Engagement and Capacity-Building” are ca obiectiv general sprijinirea orașelor, în special a celor din regiunile mai puțin dezvoltate și a orașelor mici și mijlocii, în planificarea tranziției către neutralitatea climatică.  M100 este un proiect național prin care România își coordonează eforturile pentru a atinge țintele de neutralitate climatică asumate la nivel european, potrivit site-ului oficial.

M100 e o Misiune Oglindă a Misiunii UE 100 de orașe inteligente și neutre din punct de vedere climatic până în 2030 , prin care orașele din România sunt ajutate în procesul lor de tranziție verde.

Citește articolul integral pe pagina România Pozitivă.

What do you think?

500 Points
Upvote Downvote

Written by admin

Ministrul Mediului: SGR este un succes, dar trebuie să rezolvăm și problema celorlalte fracții

Tiziano Fratus, Manualul căutătorului de copaci