in

Giurgiu impune distanțe minime pentru activitățile generatoare de poluare

Consiliul Local Giurgiu a aprobat un proiect de hotărâre privind stabilirea unor distanțe minime pentru activitățile generatoare de poluare.

La şedinţă a fost prezent şi viceprimarul municipiului Ruse, Bulgaria, Dimitar Nedev, care s-a arătat îngrijorat de construirea unui incinerator la Giurgiu.

Conform noilor reglementări, orice proiect care generează poluare trebuie să fie amplasat la cel puțin un kilometru de orice casă și la minimum 500 de metri de orice activitate economică.

Această decizie vine în contextul tentativei de amplasare a unui incinerator de deșeuri medicale într-o zonă aflată la 460 de metri de locuințele unor giurgiuveni.

Măsura este prezentată ca răspuns legal la inacțiunea autorităților locale și centrale (Ministerul Sănătății, Direcția de Sănătate Giurgiu și Autoritatea pentru Protecția Mediului Giurgiu) care nu au blocat proiectul.

Acesta a fost criticat de mai mult timp de locuitori, dar și de activiști de mediu din Giurgiu și Ruse, Bulgaria.

De asemenea, punctele de vedere ale municipalităţii şi societăţii civile din Ruse au fost transmise în scris şi Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor din România.

Proiectul adoptat la Giurgiu ar putea marca începutul unei  dezbateri pe această temă în Camera Deputaților.

Credit foto: Ziare Locale 24.

CE CREDETI?

500 Points
Upvote Downvote

Scris de Marilena Ion

Alergi și susții construirea de adăposturi plutitoare pentru păsări

Geocaching, Pe drumul vulcanilor