in

Dolj – Traseu de 4 ore cu bicicleta

Cu o lungime de 48 de kilometri, traseul Craiova-Braniște-Podari-Pădurea Măturici-Pădurea Bucovăț este ușor de făcut și durează cam trei ore și jumătate, patru.

Acesta pornește Pornind din centrul Craiovei, prin fața Mănăstirii Coșuna, unde au fost descoperite vestigiile fortificației romane Pelendava, apoi ieste din drumul județean și continuă pe malul stâng al râului Jiu, până la Braniște.

De aici, pentru o distanță scurtă, mergi pe drumul european E79, traversezi Jiul către localitatea Podari, unde este și ultimul punct în care poți cumpăra apă și ceva gustări.

Mai departe, ruta se separă din E79, continuând pe asfalt până în Satul de vacanță Giangalia și în prima pădure, Ciumați, cu drumuri forestiere în stare bună.

Urmează apoi Pădurea Criva, apoi Pădurea Măturici și, în final, Pădurea Bucovăț.

E important de știut că cea mai mare parte a traseului se desfășoară în interiorul sitului Coridorul Jiului, unde trebuie respectate regulile specifice acestor zone de protecție, cum ar fi mersul doar pe drumuri forestiere / poteci, interdicția de a aprinde focul, de a rupe/ tăia scoate din rădăcini arbori, de a aduna lemne pentru foc, de a arunca deșeuri, de a culege plante protejate.

Mai multe detalii, pe Coridorul Jiului.

CE CREDETI?

500 Points
Upvote Downvote

Scris de Marilena Ion

Sistemul Garanție-Returnare. Ce este și când va fi implementat

100 de metode simple de protejare a naturii. Reducerea consumului de hârtie