in

Egreta mică, apariție spectaculoasă în Delta Văcărești

Egreta mică Văcărești
Sursă foto: Administrația Parcul Natural Văcărești/Facebook – Zoltan Gergely Nagy

Delta Văcărești se transformă de la an la an, iar aici ajung tot mai multe specii. Administrația Parcul Natural Văcărești a publicat imagini cu egreta mică, surprinsă chiar în parcul natural.

În această perioadă a anului, egretele mici (Egretta garzetta) pot fi văzute destul de des cum își caută hrană și mănâncă pe lacuri sau cum se odihnesc în parc. Siluetele lor sunt albe și elegante, astfel că ajung să iasă în evidență ușor printre nuanțele de verde ale stufului și copacilor, potrivit Administrației Parcului Natural Văcărești.

Un lucru interesant este faptul că parcul nu rămâne neschimbat: se maturizează și cresc arborii și devin adevărați copaci masivi, capabili să ofere noi habitate pentru specii. În anii următori, transformările naturale vor atrage și mai multe specii care se vor putea cuibări aici, în Parcul Natural Văcărești – printre ele, posibil și egreta mică.

„Imaginile sunt surprinse în perioada secetoasă a anului trecut, când nivelul apei era mult mai scăzut. Din fericire, anul acesta a adus condiții mai bune, cu ape mai înalte și mai multe resurse pentru biodiversitatea parcului”, explică reprezentanții Administrației Parcul Natural Văcărești.

Parcul Natural Văcărești din Sectorul 4 al Capitalei este un spațiu viu, care se schimbă în continuu: natura se adaptează, crește și creează noi legături între specii și habitate, chiar în mijlocul orașului.

Citește mai multe AICI.

CE CREDETI?

295 Points
Upvote Downvote

Scris de admin

crabul albastru Marea Neagră

Scrumbia dispare, crabul albastru câștigă teren: efectele schimbărilor climatice asupra pescuitului

One World Romania

One World Romania aduce filmul documentar și activismul în cartierele Bucureștiului