Capra neagră trăiește în zonele stâncoase montane din Europa, în grupuri relativ mari, de până la 30 de exemplare. Se hrănește cu măceșe alpine, muguri și vlăstari de foioase sau conifere, frunze. Iarna, se mulțumește cu ce se găsește sub stratul de zăpadă, pe truchiurile copacilor, pe pietrele muntelui: mușchi sau licheni. Iată câteva curiozități despre acest animal fascinant:
- Capra neagră este suplă, are între 30 și 50 de kilograme
- Copita este formată din două degete, partea externă a unghiei fiind dintr-o masă cărnoasă terminată cu un fel de șină ce împrejmuiește unghia, formând o concavitate în talpa piciorului, o adevărată ventuză
- Unghia ascuțită cu această șină îi permit caprei negre să se prindă de colțurile stâncilor, chiar și atunci când este în viteză
- „Ventuza” aceasta cu rol antiderapant, se tocește în timp, dar crește repede
- Este agilă, face salturi de 2 m înălțime și 6 m lungime
- Poate atinge o viteză de 50 km/oră, chiar și pe pante abrupte.
Iată câteva imagini cu un grup de capre negre jucăușe, filmate de rangerul Florin Coraș în Parcul Natural Apuseni.
Credit imagini: Romsilva, apuseni.info.