România a înregistrat progrese în ceea ce priveşte protecţia mediului pe sectoare precum emisiile de gaze, planul naţional integrat energie-mediu sau vegetaţia urbană, însă riscă să nu atingă pe deplin ţintele de reciclare pentru deşeurile municipale şi de ambalaje până în 2025, arată un raport al Agenţiei Europene de Mediu (AEM), publicat luni.
Raportul AEM „Starea mediului în Europa 2025”, publicat odată la cinci ani, plasează România printre ţările care au „un rol activ, cu progrese notabile, dar şi provocări care necesită acţiune susţinută”.
Printre progresele realizate de România se numără faptul că a adoptat o strategie pe termen lung care urmăreşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi tranziţia către o economie neutră climatic până în 2050 şi lucrează la actualizarea Planului naţional integrat energie-mediu (NECP 2021-2030), în vederea alinierii cu ambiţiile europene şi cu strategia pe termen lung.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului, alte puncte forte sunt legate de faptul că în multe oraşe mari s-au estimat „suprafeţe considerabile acoperite de vegetaţie urbană, reflectând preocuparea pentru spaţii verzi urbane”, dar şi de îmbunătăţiri la nivel de management al deşeurilor şi reciclare, sub influenţa legislaţiei UE şi a mecanismelor de avertizare timpurie legate de ţintele de reciclare municipală şi pentru ambalaje.
Citește articolul integral AICI.


