Zvonurile potrivit cărora vom rămâne fără zone emblematice cum ar fi Lacul Morii, Balta Brăilei, Canalul Dunăre Marea Neagră și mai multe baraje au fost negate de Apele Române.
Știrile au apărut în contextul aprobării de către Parlamentul European a noii strategii privind revenirea la situația dinainte de anul 1952, când au fost deviate cursuri de apă și construite mai multe baraje.
Este vorba despre noua Lege de Refacere a Naturii, prima de acest fel la nivel continental, element cheie al strategiei Uniunii Europene pentru biodiversitate și care solicită refacerea ecosistemelor degradate, mai ales a celor cu potențial de captare și stocare a carbonului.
Autoritatea Națională Apele Române afirmă că nu vor fi demolate lucrări funcționale, nu vor fi inundate zonele mlăștinoase și nu vor fi distruse amenajări existente. În plus, au fost găsite soluții prin care să fie îndeplinite cerințele Comisiei Europene prin lucrări suplimentare, prietenoase cu natura.
De altfel, potrivit Apelor Române, demolarea barajelor ar duce la pericole de inundații, distrugerea unor zone, consecințele negative asupra mediului fiind mai mari decât în cazul funcționării acestora.
Legea Pentru Refacerea Naturii face parte din pachetul Green Deal de reducere a emisiilor de carbon până în 2050.
Credit foto: Vali Radu. Siriu, Nehoiașu/Apele Române