Cea de-a patra ediție a Festivalului Licuricilor va avea loc în perioada 3 – 6 iulie 2025, în localitatea Horezu, județul Vâlcea. Evenimentul este organizat de Asociația Kogayon și are ca scop promovarea regiunii Oltenia de sub munte ca geoparc aspirant UNESCO, dar și valorizarea biodiversității locale, conform Radio România.
Festivalul se adresează iubitorilor de natură de toate vârstele și promite o experiență autentică în mijlocul peisajelor montane, având ca punct central licuricii, simbol al magiei naturii.
Noua ediție aduce un decor inedit, dar păstrează farmecul activităților care au consacrat evenimentul: drumeții și tururi ghidate, ateliere de olărit și creație, sesiuni educative despre insecte, plante și ciuperci, povești subterane cu exploratori, precum și seri la foc de tabără cu muzică live și proiecții de film.
„Festivalul atrage an de an vizitatori ce revin, dar și participanți noi, dornici să descopere o experiență autentică. Pâinea la țest și gastronomia locală aduc un plus de savoare acestei aventuri în inima naturii”, au transmis reprezentanții Asociației Kogayon printr-un comunicat.
În fiecare an sunt puse la dispoziție 150 de locuri. Mai multe informații cu privire la bilete și activitățile evenimentului pot fi accesate pe pagina oficială a Festivalului Licuricilor.
Citește mai multe AICI.