in

După aproape 200 de ani, o specie botanică rară a fost regăsită în Cheile Nerei

botanică
Sursă foto: Facebook/Romsilva - Administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița

Specialiștii Administrației Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița au făcut recent un mare anunț: după 190 de ani, o plantă extrem de rară în România a fost redescoperită în Banatul Montan.

Alyssum wierzbickii Heuff., o specie din familia Brassicaceae, a fost găsită în anul 1835 de dr. Wierzbickii și determinată prima dată din punct de vedere științific de vestitul botanist Johann Heuffel (1800–1857), în zona Oraviței. După aproape două secole, iată că această floare rară a fost redescoperită de dr. Sretco Milanovici, chiar pe teritoriul parcului național.

Potrivit Cărții Roșii a plantelor vasculare din România (Dihoru și Negrean, 2009), specia este  clasificată ca „critic periclitată” (CR), ceea ce subliniază importanța majoră a acestei  redescoperiri pentru conservarea biodiversității naționale. 

„Emoția de a o regăsi astăzi în teren, după aproape două secole, este de nedescris și ne motivează și mai mult să protejăm comorile naturale ale acestui loc unic!,” a declarat dr. Milanovici.

Citește mai multe aici.

CE CREDETI?

74 Points
Upvote Downvote

Scris de admin

florile de primăvară Giverny

Te simți stresat? Florile de primăvară sunt terapia de care nu știai că ai nevoie