in

Cel mai bătrân arici european

Ariciul european

Cel mai bătrân arici european din lume a fost descoperit în cadrul unui proiect danez de voluntariat. Este vorba despre Hedgehog Project, o inițiativă științifică cetățenească menită să colecteze arici morți pentru eforturile de conservare.

Pe parcursul anului 2016, aproape 700 de arici morți au fost găsiți în zonele urbane și rurale din Danemarca. Aricii au fost apoi analizați de oamenii de știință pentru a determina durata medie de viață a acestora.

Aceștia au fost șocați să descopere că unul dintre arici avea 16 ani, fiind astfel cel mai bătrân arici european documentat științific vreodată. Animalul, care provenea din orașul Silkeborg din centrul Danemarcei, a fost numit Thorvald.

„Dacă un arici poate ajunge la o vârstă de 16 ani, mai există încă speranță pentru populație”, a declarat Dr. Sophie Lund Rasmussen, care a condus proiectul danez.

Populațiile de arici sunt în declin în întreaga Europă. Ei au fost incluși pe lista roșie a speciilor vulnerabile în Marea Britanie. Studiile sugerează că în zona insulelor britanice populațiile de arici au scăzut cu aproximativ o treime din anul 2000.

În alte locații există date limitate privind numărul de arici. Spre exemplu, un studiu din anii 1970 din Germania s-a încheiat în 2015 din cauza lipsei de specimene de studiat. Acest lucru indică un declin puternic.

Datele din cadrul proiectului vor fi utilizate pentru a informa inițiativele de protecție a ariciului sălbatic.

Cum poate fi determinată vârsta unui arici

Cercetătorii au determinat vârsta aricilor morți prin numărarea liniilor de creștere din maxilarele lor. Aceasta este o metodă similară cu numărarea inelelor de creștere din copaci.

Aceste linii de creștere se dezvoltă în timpul hibernării animalelor în timpul iernii, când metabolismul încetinește. O linie reprezintă o hibernare.

În medie, aricii europeni trăiesc aproximativ doi ani. Un mic procent va ajunge la cinci ani, potrivit People’s Trust for Endangered Species. Însă 30% dintre aricii analizați în cadrul studiului au ajuns doar la vârsta de un an.

Citește articolul integral accesând următorul link.

Mai multe articole de acest gen, din categoria EUROPA.

Credit foto: Euronews

CE CREDETI?

500 Points
Upvote Downvote

Scris de admin

Digitalizarea și sectorul transporturilor european

Eforturi UE pentru prevenirea „greenwashing”