În timp ce ambalajele de tip PET au devenit mai uşoare de-a lungul timpului, datele de la Comisia Europeană arată că anual aproximativ 145.000 de tone de microplastic sunt adăugate în mod deliberat unei game de produse introduse pe piaţa UE, inclusiv cosmetice, detergenţi, vopsele, îngrăşăminte etc., scrie Ziarul Financiar.
Plasticul, datorită rezistenţei sale în timp, este văzut ca un mare poluator atunci când ajunge în mediul înconjurător. Însă nu toate tipurile de plastic generează mai departe cantităţi mari de microplastic în natură, mai ales că în multe cazuri gradul de colectare şi de reciclare este în creştere.
Datele de la Comisia Europeană arată că între 0,7 şi 1,8 milioane de tone, sau până la 600 de piscine olimpice, de microplastice sunt estimate a fi eliberat neintenţionat în mediu în fiecare an în Uniunea Europeană, conform datelor aferente anului 2019.
Iar dacă ne uităm în topul celor mai importante surse de eliberare neintenţionată a microplasticului în mediul înconjurător din UE vedem că pe primul loc stau vopselele, urmate de anvelope şi peleţi din plastic, aceştia din urmă fiind folosiţi la producţia de ambalaje pentru cosmetice, folii din plastic sau ambalaje pentru produsele alimentare de exemplu.
Vopselele conţin în medie 37% polimeri plastici, care le asigură durabilitate şi flexibilitate, arată studiul Comisiei Europene.
Cu toate acestea, în timpul aplicării, uzurii sau îndepărtării de vopsele se estimează că se eliberează cea mai mare sursă de microplastice neintenţionate în natură.
Pe de altă parte, frecarea anvelopelor pe suprafaţa drumului generează particule de uzură a anvelopelor, care poluează natura şi care sunt de aşteptat să rămână o sursă de îngrijorare odată cu creşterea preconizată a numărului de pasageri din UE, a transportului de mărfuri pe cale rutieră în următoarele decenii, arată analiza Comisiei Euroene.
Citește articolul integral aici.