in

Agricultura regenerativă – concept nou, practică veche de secole

Conceptul a apărut relativ recent, însă a devenit din ce în ce mai prezent, pentru că propune soluții de remediere a celor mai mari probleme actuale, agravate de agricultura intensivă.

În timp ce aceasta se bazează pe arătură în adâncime, îngrășăminte chimice și monoculturi, practicile regenerative oferă o alternativă durabilă.

Agricultura regenerativă folosește cât mai puține utilaje, se bazează pe semănatul direct și reduce astfel eroziunea și pierderea nutrienților prin răsturnarea brazdei.

Metoda aceasta de prelucrare a pământului este veche de secole, stră-stră-strămoșii noștri cunoscând practici ca folosirea de îngrășământ natural, a compostului, mulcire, rotirea culturilor.

Iată câteva beneficii ale agriculturii regenerative:

  • Acoperirea maximă a solului. Plantele care acoperă terenul îl protejează de eroziune, iar când se descompun, furnizează nutrienți râmelor și microorganismelor care lucrează solul fără echipamente.
  • Pregătirea minimă a terenului și perturbarea solului ajută la menținerea carbonului și a rezervelor de apă în sol.
  • Diversificarea rotirii culturilor minimizează bolile și reduce nevoia de îngrășăminte suplimentare, pentru că plantele diferite folosesc și refac nutrienți diferiți.

CE CREDETI?

501 Points
Upvote Downvote

Scris de Marilena Ion

Italia, prima țară din lume care interzice alimentele sintetice

Ministrul Mediului: Nu strângeți pet-uri pentru returnare înainte de 30 noiembrie