in

Gardienii Parcului IOR

În contextul celor două incendii care au avut loc recent pe zona retrocedată a Parcului IOR, PNL Sector 3 a decis să monitorizeze zona aferentă celor 11 hectare. Acțiunea a început de sâmbătă, 29 iulie și este derulată împreună cu voluntarii campaniei Luptăm pentru Parcul IOR.

În cadrul acțiunii Gardienii parcului IOR, vor fi amplasate corturi în mai multe zone.  În aceste puncte fixe, voluntarii campaniei și membrii PNL Sector 3 vor continua să strângă semnături pentru petiția prin care luptă pentru salvarea Parcului IOR. Petiția poate fi semnată însă și online, aici.

Tot aici, cetățenii vor putea semnala orice neregulă referitoare la zona retrocedată din Parcul IOR.

Credit foto: Parcul IOR/Facebook

CE CREDETI?

500 Points
Upvote Downvote

Scris de Marilena Ion

Cum se folosesc coșurile de gunoi multicolore

Colectarea și reciclarea deșeurilor, în atenția autorităților